Postări

Se afișează postări din ianuarie, 2013

Sfintii Trei Ierarhi (30 ianuarie)

Imagine
În această lună, în ziua a treizecea, pomenirea Sfinţilor noştri părinţi şi mari dascăli ai lumii şi ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur. Pricina acestui praznic a fost următoarea: în zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, ca unul care a cercetat prin cuvânt firea celor ce sunt, că la fapte se aseamănă aproape cu îngerii, că nu era lesne iertător, că era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de nici un lucru pământesc. În schimb, pogorau pe dumnezeiescul Ioan Gură de Aur, zicând că ar fi fost oarecum potrivnic lui Vasile, pentru că ierta prea lesne şi îndemna la pocăinţă. Iar alţii înălţau pe acest dumnezeiesc Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi, şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dul

Teren sintetic de fotbal la Focşani, cu bani de la UEFA

De proiect se va ocupa Asociaţia Judeţeană de Fotbal Vrancea, care va coordona şi va administra viitoarea bază sportivă. Prin programul Hattrick 3, forul fotbalistic european ar putea oferi pentru fiecare AJF din ţară o sumă maximă de 100.000 de euro pentru o astfel de investiţie, cu condiţia ca la proiect să-şi aducă contribuţia şi autorităţile locale. Terenul de fotbal va avea o suprafaţă de joc sintetică, de dimensiuni normale, şi urmează să fie destinată micilor fotbalişti... Adevarul

Marian Oprişan a verificat personal starea drumurilor din Vrancea

Imagine
Preşedintele Consiliului Judeţean, Marian Oprişan, a fost vineri pe drumurile din judeţ pentru a vedea personal cum gestionează autorităţile situaţiile generate de condiţiile meteo.    Câteva sute de persoane au rămas blocate în autovehicule la ieşirea din  Focşani către Adjud şi în zona nodului rutier Tişiţa, ca urmare a ninsorilor abundente şi a viscolului puternic... Monitorul de Vrancea

Ponta, mulţumit că la manifestările de la Focşani oamenii nu au reproşat nimic politicienilor

Premierul Victor Ponta a declarat joi seara, la Focşani, că este pentru prima oară după câţiva ani când la sărbătoarea Unirii Principatelor Române nu s-au mai auzit reproşuri din partea oamenilor la adresa politicienilor, în ciuda faptului că, la Iaşi, liderii USL au fost huiduiţi de câţiva participanţi la manifestări... Money.ro

ZIUA UNIRII: Câteva mii de persoane, la manifestările de la Focşani. Victor Ponta, în horă cu vrâncenii

Câteva mii de persoane au participat joi, la Focşani, la manifestările prilejuite de împlinirea a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române, printre participanţi aflându-se premierul Victor Ponta şi mai mulţi miniştri, alături de autorităţi locale. Premierul Victor Ponta a declarat că cel mai mult îşi doreşte ca deciziile luate de clasa politică să nu îi mai afecteze pe români şi mai ales pe cei care ar trebui să fie "viitorul României", în acest context salutând prezenţa elevilor vrânceni la manifestările de Ziua Unirii. "Vreau şi-mi doresc ca prin ceea ce noi decidem să vă ajutăm în viaţă nu să vă facem rău. Mă uit la cei de la Liceul Pedagogic şi mă gândesc cum deciziile oamenilor politici afectează viaţa tocmai a celor care ar trebui să fie viitorul României", a afirmat primul-ministru. Ponta i-a salutat pe vrâncenii prezenţi în Piaţa Unirii din Focşani precizând că "probabil, dintre români, ei sunt cei mai români"... Mediafax

Tânăr de 18 ani, mort la Secţia de Psihiatrie din Focşani

Acesta suferea de grave afecţiuni psihice şi a decedat aseară în urma unui stop cardio - respirator, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva. Potrivit reprezentanţilor Spitalului de Urgenţă „Sf. Pantelimon”, tânărul, în vârstă de 18 ani, care nu avea nici un document asupra lui, se afla internat de o săptămână la Secţia de Psihiatrie, cu grave probleme psihice. „Avea probleme de comunicare şi afecţiuni psihice majore. A mai fost internat în spital şi în luna decembrie. Nici nu are documente, dar din datele care s-au găsit asupra lui se pare că este din judeţul Galaţi ... Adevarul

Militarii fac repetiţii pentru Băsescu şi Ponta, aşteptaţi la Focşani pe 24 ianuarie

Soldaţii au venit astăzi în Piaţa Unirii pentru a repeta ceremonialul care va avea loc peste două zile în faţa autorităţilor centrale şi locale Militarii din Garnizoana Focşani, urmăriţi îndeaproape de prefect, secretarul judeţului şi alţi responsabili locali au venit astăzi pe platoul din Piaţa Unirii, pentru a repeta paşii pe care îi vor face cu ocazia manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române. La evenimentul organizat la Focşani şi-a anunţat participarea numeroşi oficiali ai statului român, printre care primul ministru Victor Ponta, fiind aproape sigură şi prezenţa şefului statului, Traian Băsescu... Adevarul

Alin Trăşculescu revine în fruntea RAR Vrancea. Pentru cât timp?

Fostul deputat PDL Alin Trăşculescu va reveni, de mâine, în fruntea Registrului Auto Român, după ce i-a fost semnat ordinul de repunere în funcţie. În momentul în care a devenit deputat (2008), Alin Trăşculescu a fost suspendat din funcţie datorită incompatibilităţii. Cum în 2012 nu a mai câştigat un nou mandat de deputat, Trăşculescu a solicitat repunerea în funcţie. Câtă vreme va rezista în scaunul de director al RAR rămâne de văzut, în condiţiile în care PSD şi PNL sunt la putere. Vrancea media

Un mort şi cinci răniţi în trei accidente de circulaţie

Imagine
Un om a murit și alți cinci au fost răniți în trei accidente de circulație produse ieri, în Vrancea. Primul eveniment rutier, soldat cu rănirea a patru persoane, printre care și o fetiță de 12 ani s-a produs pe drumul care leagă Focșaniul de Suraia. La scurtă vreme, un alt accident s-a produs în Focșani, la Comisariat. O femeie a fost lovită de o mașină condusă de un militar, în timp ce traversa drumul pe trecerea de pietoni.  Aseară, pe șoseaua de centură a muncipiului Focșani, un bărbat a murit după ce a fost lovit de un microbuz de transport persoane. ... Monitorul de Vrancea

Traian Băsescu şi Victor Ponta, invitaţi pe 24 ianuarie la Focşani

Instituţia Prefectului a înaintat executivului şi un proiect de hotărâre de guvern, prin care solicită fonduri pentru buna desfăşurare a manifestărilor Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată şi în acest an printr-o suită de manifestări omagiale. Prefectul judeţului a precizat astăzi că a trimis invitaţii celor mai importanţi oameni de stat din ţară la manifestările care vor avea loc la Focşani. „Urmează să primim confirmări la începutul săptămânii viitoare. Preşedintele Traian Băsescu a venit mereu şi este posibil să vină şi anul acesta. Vor fi prezenţi foarte mulţi reprezentanţi ai Guvernului, Parlamentului, am invitat şi membri ai academiei Române. Am solicitat de la Guvern suma de 50.000 de lei pentru buna desfăşurare a manifestărilor”, a precizat prefectul Cătălin Popescu. Manifestările din 24 ianuarie sunt programate să înceapă cu ora 15.00. Adevarul

STRIPTEASE MASCULIN

Imagine
Sambata, 19 ianuarie ora:23.00 FLY BOYS - Casa Di Franco

Un singur tren care opreşte în Gara Focşani are întârziere din cauza grevei ceferiştilor

Mai mulţi angajaţi CFR Călători au declanşat dimineaţă o grevă spontană, nemulţumiţi că nu şi-au primit integral salariile pe luna decembrie 2012. Mai multe trenuri de călători au fost blocate astăzi în mai multe staţii din ţară, în urma unui protest spontan al lucrătorilor de la CFR Călători, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pe luna decembrie. Un singur tren care trece prin Staţia Focşani este afectat de greva ceferiştilor, respectiv trenul Inter Regio 1655 Bucureşti Nord-Bacău..... Adevarul

Anul acesta vom afla dacă autostrada care trece prin Focşani are vreun viitor

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România vrea ca această autostradă să fie construită prin concesiune. Contractul de concesiune a Autostrăzii Ploieşti – Buzău – Focşani ar urma să aibă o perioadă de maxim 30 de ani, perioadă în care firma care va construi autostrada îşi va recupera investiţia. Prin viitorul contract de concesiune, concesionarul se va obliga să proiecteze, să finanţeze, să construiască, să întreţină şi să opereze Autostrada Ploieşti – Buzău – Focşani.... Adevarul

Primăria Focşani cumpără fulare tricolore de 12 000 de lei

Cele 1200 de fulare reprezintă materiale promoţionale care se vor acorda pentru sărbătorirea Zilei de 24 ianuarie. În total, Primăria contribuie la sărbătoarea Unirii Principatelor Române cu suma de 30.000 de lei. Pentru sărbătorirea zilei de 24 ianuarie, prilej cu care vor fi organizate şi în acest an manifestări de anvergură, Primăria municipiului Focşani a alocat de la buget suma de 30.000 de lei. Banii vor fi folosiţi pentru cumpărarea de materiale promoţionale, respectiv fulare tricolore, afişe, banere, insigne, dar şi pentru amenajarea scenei şi plata utilităţior în zona de desfăşurare a evenimentului..... Adevarul

Jumătate de milion de absenţe pentru elevii vrânceni în primul semestru de şcoală

Din statisticile Inspectoratului Şcolar Vrancea rezultă că cel mai mult s-a chiulit la clasele a X-a şi a XII-a, în topul absenţelor figurând trei licee din Focşani şi Adjud. Elevii vrânceni sunt tot mai dezinteresaţi de şcoală, chiulind pe capete de la ore. Fie că merg prin baruri, fie că au ales să nu mai frecventeze deloc cursurile, problema absenteismului şcolar constituie un motiv de îngrijorare pentru oficialii învăţământului din judeţ. O arată statistica realizată de Inspectoratul Şcolar Vrancea, unde se precizează că în semestrul I s-au înregistrat puţin peste 500.0000 de absenţe în şcolile din Vrancea ................................................................................................... În topul absenţelor se află elevii de la Colegiile Tehnice „Valeriu D. Cotea" Focşani, „Gheorghe Balş” din Adjud şi Colegiul Auto „Traian Vuia" din Focşani.... Adevarul

Fostul primar al oraşului Mărăşeşti, Constantin Vlase, a murit într-un accident auto

Imagine
  Fostul primar al oraşului Mărăşeşti, Constantin Vlase, a murit ieri, în jurul orei 10.30, într-un cumplit accident de circulaţie, produs pe DN 2 E85, în afara localităţii Bizigheşti. Maşina condusă de acesta, un autoturism Dacia Solenza, a pătruns pe contrasens, din motive încă necunoscute şi s-a izbit violent de un autoturism Dacia Logan, care circula din sens opus. În urma impactului, cele două maşini s-au făcut praf. Fostul primar a murit pe loc, iar celălalt conducător auto a ajuns la spital, cu răni uşoare. O ipoteză ar fi aceea că fostului primar i s-ar fi făcut rău la volan, acest lucru urmând a fi stabilit în urma necropsiei. Pe 24 ianuarie, Constantin Vlase ar fi împlinit 74 de ani. ... Monitorul de Vrancea

Numele a doi episcopi, vehiculate pentru funcţia de Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei

Noul Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei va fi ales după 40 de zile de la decesul ÎPS Epifanie Norocel, a declarat, luni, preotul Adrian Ionescu, consilier media al Arhiepiscopiei. Pentru această funcţie sunt vehiculate numele episcopilor vicari Ciprian Câmpineanul şi Varsanufie Prahoveanul. “A vorbi în această perioadă de 40 de zile de doliu despre alegerea noului Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei aş putea spune că este un sacrilegiu, este ca atunci când îţi moare tatăl sau mama şi niciodată nu te gândeşti cu cine ai putea să-i înlocuieşti. Până la pomenirea de 40 de zile nici nu ne putem gândi la acest lucru, ci doar la momentul potrivit, aşa cum a precizat şi locţiitorul Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Preafericitul Părinte Daniel, veţi afla toate detaliile necesare”, a declarat preotul Adrian Ionescu.... Monitorul de Vrancea

Poliţistele din Vrancea vor fi întrebate, astăzi, dacă au fost abuzate sexual

Poliţistele din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea, aproximativ 100 la număr, sunt chemate la sediul central astăzi, la un interviu. Potrivit unor surse, o echipă de specialişti din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), formată din sociologi, psihologi şi ofiţeri din structurile de control, va ajunge la sediul IPJ Vrancea în jurul orei 10.00, pentru a sta de vorbă cu poliţistele. Verificările urmăresc respectarea principiilor de etică şi deontologie profesională, specialiştii de la Bucureşti vrând să identifice posibile situaţii care reprezintă atitudini neconforme reglementărilor în vigoare în relaţia şef-subordonat, practici discriminatorii în raport cu angajatele şi alte aspecte care privesc climatul organizaţional în interiorul unităţii... Monitorul de Vrancea

Pregătiri pentru 24 ianuarie

Primarul Decebal Bacinschi a declarat, la finele săptămanii trecute, că nu va suplimenta suma alocată de Consiliul Local Focşani anul trecut pentru manifestările dedicate Unirii celei Mici de la 24 ianaurie 1859 Potrivit alocării de atunci, 20.000 lei vor fi folosiţi pentru achiziţionarea a 1.200 fulare tricolore (12.000 lei), afişe şi bannere (2.000 lei), medalii, ecusoane şi insigne (5.000 lei) şi pentru 200 de invitaţii (1.000 lei). De asemenea, Direcţia de Dezvoltare şi Servicii Publice din subordinea Primăriei Focşani va primi 10.000 lei pentru amenjarea unei scene, podine şi divan. Bacinschi spune că evenimentul va fi organizat în Piaţa Unirii, de aici urmand a fi demontat în aceste zile Orăşelul Copiilor... Ziarul de Vrancea