La Focşani a fost semnat ultimul contract din proiectul "Vranceaqua"
Compania de Utilităţi Publice Focşani a semnat, joi, ultimul contract de lucrări din cadrul proiectului finanţat cu fonduri europene pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor de apă şi canalizare din Vrancea - "Vranceaqua".
Proiectul "Vranceaqua" are o valoare totală de 107 milioane euro fără TVA, din care 82,8 milioane euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Beneficiari ai proiectului vor fi aproximativ 160.000 de vrânceni. Proiectul este destinat oraşelor Focşani, Adjud, Panciu, Mărăşeşti, Odobeşti, dar şi comunelor Goleşti, Cîmpineanca şi Homocea.
"Această lucrare închide programul de reabilitare şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare în Vrancea. De acum ne vom canaliza eforturile pentru urmărirea lucrărilor aflate în derulare", a precizat directorul CUP. AGERPRES
administratie.ro
Directorul general al CUP Focşani, Gheorghe Vasilescu, a precizat că este vorba despre lotul 4 de lucrări, care au ca obiect reţeaua de canalizare şi apă de pe centura municipiului Focşani, reţeaua de aducţiune apă de pe drumul spre Suraia. Lucrările vor fi executate de compania Hidroconstrucţia şi au o valoare de peste 14 milioane lei. Termenul de execuţie este de 18 luni.
Proiectul "Vranceaqua" are o valoare totală de 107 milioane euro fără TVA, din care 82,8 milioane euro reprezintă contribuţia Uniunii Europene. Beneficiari ai proiectului vor fi aproximativ 160.000 de vrânceni. Proiectul este destinat oraşelor Focşani, Adjud, Panciu, Mărăşeşti, Odobeşti, dar şi comunelor Goleşti, Cîmpineanca şi Homocea.
"Această lucrare închide programul de reabilitare şi modernizare a reţelelor de apă şi canalizare în Vrancea. De acum ne vom canaliza eforturile pentru urmărirea lucrărilor aflate în derulare", a precizat directorul CUP. AGERPRES
administratie.ro
Comentarii
Trimiteți un comentariu