Postări

Se afișează postări din octombrie, 2012

Halloween Party Irish Pub

Imagine
Nebunia revine in Irish Pub ! Premii speciale pentru cele mai infricosatoare costumatii ! Telefon rezervari: 0761079020

Varujan Vosganian înfrăţeşte Focşaniul cu un oraş din Armenia

Joi, 25 octombrie, va avea loc vizita unei delegaţii din Republica Armenia în Focşani, urmând a fi semnată o declaraţie comună de colaborare între municipiul Focşani şi oraşul Berd. În octombrie 2011, la iniţiativa Ambasadorului Republicii Armenia în România, Excelenţa Sa dl. Hamlet Gasparian, viceprimarul de atunci, Bogdan Matişan, a participat la o vizita de lucru în Armenia, sub auspiciiile Asociaţiei Municipiilor din România. În acest an Asociaţia Municipiilor, prin preşedintele său,Tudor Pendiuc, primarul Municipiului Piteşti, a transmis invitaţia adresată omologilor armeni, primari ai unor localităţi din Republica Armenia, pentru a efectua o vizită de lucru în România, în scopul stabilirii şi extinderii unor relaţii de colaborare între comunităţile locale din cele două ţări. Invitaţia a fost susţinută şi de cea adresată de primarul municipiului Focşani, domnul Decebal Bacinschi... Adevarul

Miercuri, la ora 11.00, va fi cutremur în Focşani

Autorităţile organizează un exercitiu de alarmare publică pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor produse de un cutremur de pământ. Acţiunea exerciţiului va avea loc în zona hipermarket Practriker şi staţia PECO OMV. Pe timpul exerciţiului va fi întreruptă circulaţia pietonală şi auto pe străzile: Revoluţiei, Parcului, Emanoil Petruţ, Cpt Creţu Florin, Mihai Viteazu, Cornel Coman, Aleea Echităţii, Aleea 1 Iunie. „Rugăm populaţia să nu intre in panică şi să respecte indicaţiile organelor de pază şi ordine şi ale personalului din serviciile pentru situaţii de urgenţă", se arată într-un comunicat al Primăriei Focşani. Sursa: Adevarul

Bicicletele, tinta preferata de hoti. Pagubitii reclama furtul pe retelele de socializare

Imagine
Reactia imediata este cel mai eficient lucru pentru a-ti recupera obiectul pierdut. Multi se gandesc sa reclame furtul la politie, insa de putine ori acest lucru are finalul asteptat de cei pagubiti. Pentru ca de cele mai multe ori, hotul reuseste in scurt timp sa vanda bicicleta unui client care nu stie ca se pricopseste cu un obiect furat si astfel isi pierde urma. Satui sa astepte dupa un raspuns pozitiv, multi “fosti posesori” de biciclete, s-au reunit in grupuri pe retelele de socializare in speranta ca daca vor da sfoara in tara, isi vor recupera in cele din urma vehiculul pe doua roti. “Pierdut, furat in Timisoara” este unul dintre grupurile create pe Facebook, in care 2.000 de utilizatori au hotarat sa impartaseasca aceeasi experienta: cum e sa iti fie furata bicicleta ... Stirile ProTv

Liceană bătută pe stradă în timp ce mergea la parada de deschidere a Festivalului „Bachus”

O patrulă de jandarmi a surprins un tânăr de 24 ani în timp ce lovea o adolescentă de 17 ani, elevă a Colegiul Economic "Mihail Kogalniceanu " Focşani, în zona Eurogării din municipiul Focşani. Joi seara, în jurul orelor 18.20, o patrulă de jandarmi care însoţea grupul de elevi ce urma a se deplasa în Piaţa Unirii pentru a participa la deschiderea "Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului - Bachus 2012", a observat un bărbat care a pătrus în grup şi lovea o elevă. Jandarmii au intervenit cu promtitudine, imobilizând-ul pe agresor... Adevarul

Marian Oprisan, premiat de UNESCO

Presedintele Consiliului Judetean Vrancea, Marian Oprisan, a primit, vineri, o distinctie a UNESCO de la vicepresedintele Federatiei Mondiale a Asociatiilor si Centrelor UNESCO responsabil pentru Europa si America de Nord, Ioannis Maronitis . Distinctia a fost acordata presedintelui CJ Vrancea pentru implementarea proiectului european "Drumul de Glorie al Armatei Romane in Primul Razboi Mondial". Evenimentul a avut loc la Muzeul Armelor de la Mausoleul Marasesti. La eveniment au participat ministrii Dan Sova, Rovana Plumb si Ecaterina Andronescu... Ziare.com

Lou Bega la Festivalul Bachus 2012 de la Focsani

Imagine
Lou Bega ajunge pentru a doua oara in Romania in acest weekend, artistul fiind invitat special sa sustina un concert la Festivalul Bachus 2012 de la Focsani. In exclusivitate pentru ADPM, Lou Bega se arata impresionat de frumusetea femeilor din Romania. Lou Bega , artistul care a devenit faimos odata cu hitul "Mambo No 5" va face show duminica seara la Focsani , acesta fiind invitatul special al editiei din acest an a Festivalului International al Viei si al Vinului Bachus 2012... www.agentiadepresamondena.com

Seminar internaţional la Universitatea „Bioterra” Focşani

Facultatea de Management Agroturistic care funcţionează la Focşani a împlinit anul acesta 10 ani de activitate. Timp de trei zile, de astăzi şi până pe 20 octombrie inclusiv, Universitatea Bioterra din Focşani organizează un seminar internaţional. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a zece ani de învăţământ superior aplicativ, dinamic, creativ, pragmatic şi deschis... Adevarul

Povestea ursuleţului "cinci picioare". A fost călcat de tren, şi-a pierdut un picior, dar aleargă cât e ziua de lungă

Veterinarii din Focşani au făcut minuni pentru un ursuleţ de un an, călcat de tren după ce s-a pierdut de mama lui. L-au pus pe picioare, deşi, după o operaţie lungă şi dificilă, medicii au fost nevoiţi să-i amputeze unul dintre membre Antena3

Ziua Recoltei duminică, 21 octombrie

Sărbătoarea va avea loc duminică, 21 octombrie, în cadrul acesteia urmând să aibă loc o expoziţie de legume, dar şi spectacole artistice. Administraţia Pieţelor Focşani îi va sărbători şi în această toamnă pe cei care trudesc pământul, cu tradiţionala sărbătoare Ziua Recoltei. În întâmpinarea sărbătorii recoltei, în Piaţa Moldovei au demarat pregătirile, prin asfaltarea trotuarelor din jurul pieţei. În cadrul manifestărilor, va avea loc şi o expoziţie de legume, un juriu format din specialişti în domeniu urmând să premieze cele mai frumoase exponate. Antrenul focşănenilor care vor fi prezenţi la sărbătoare este asigurat de Ansamblul Folcloric Profesionist „Ţara Vrancei". Adevarul

Bulevardul Unirii se închide miercuri, la ora 12.00

Traficul rutier va fi deviat pe celelate străzi din centrul municipiului. Decizia a fost luată de Primăria Focşani ca urmare a organizării Festivalului Viei şi Vinului "Bachus". Începând de mâine, 17 octombrie, ora 12.00 şi până luni, 22 octombrie, ora 12.00, traficul auto pe B-dul Unirii, între intersectia cu str. Stefan cel Mare si cea cu Str. Unirea Principatelor, va fi închis circulaţiei. În centrul oraşului urmează să fie organizat Festivalului Viei şi Vinului "Bachus". Sursa: Adevarul

Biblioteca judeţeană împlineşte 100 de ani

Pentru a marca acest moment aniversar, biblioteca va derula în perioada 25-27 octombrie 2012, o serie de manifestări. Manifestările vor cuprinde, pe lângă Colocviul profesional dedicat centenarului şi dezbateri, întâlniri cu scriitori şi invitaţi speciali, lansări de carte, vernisaje expoziţii, vizionări de filme documentare, vizite la secţiile bibliotecii, dialog între generaţii, concerte, nocturna cărţii şi a lecturii, tombolă, concursuri ad-hoc şi premii. În aceeaşi perioadă se va desfăşura şi TÂRGUL DE CARTE, ediţia a VIII-a, la Galeriile de Artă Focşani, unde vor fi prezente 20 de edituri naţionale şi locale, cu aproximativ 2000 de volume, la preţuri promoţionale... Adevarul

Cristian Cazacu vrea sa intre in Cartea Recordurilor cu o harta gigantica

Imagine
O harta de circa 20 de metri patrati este expusa pe tavanul Facultatii de Geografie din Bucuresti. Cristian Cazacu, elev in clasa a VII-a la Scoala "Anghel Saligny" din Focsani, vrea sa intre in Cartea Recordurilor. Acesta a lucrat vreme de circa 14 luni la o harta a mapamondului de 20 de metri patrati, care a fost expusa recent pe tavanul Facultatii de Geografie din Bucuresti. Asociatia "Pe Aripile Cunoasterii" l-a sprijint pe baiat in demersul sau, vazand in pusti un real talent care trebuie incurajat. "Am lucrat la harta cam un an si doua luni si imi doresc sa intru in Cartea Recordurilor cu ea, aceasta masurand circa 20 de metri patrati. Este foarte mare, facuta de mana. De regula lucrez seara pentru ca atunci imi vine inspiratia, iar ca sa fac harta unei localitati de dimenisiuni reduse imi ia cateva ore. E un vis implinit faptul ca am reusit sa expun mai multe harti la Bucuresti prin intermediul asociatiei si ca toti studentii si profesorii imi pot vede

Programul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului”Bachus 2012”

JOI – 18 OCTOMBRIE ORA 14.00-16.30 Eveniment: Concert tinere talente Loc desfăşurare: Piaţa Unirii din Municipiul Focşani ORA 16.00 Eveniment: Concurs “Viticultorii năzdrăvani” Loc desfăşurare: Piaţa Unirii din Municipiul Focşani ORA 17.00 – 18.45 Eveniment: Concurs de Karaoke Loc desfăşurare: Piaţa Unirii din Municipiul Focşani ORA 18.00 – 19.00 Moment inaugural al celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului - “Caravana lui Bachus” – parada artiştilor cu picioroange, mascote uriaşe, fachiri, mimi, majorete, meşteri populari SPECTACOL ARTISTIC PIAŢA UNIRII DIN FOCŞANI ORA 19:00 Recital Laura Lavric ORA 19:40 Recital Gheorghe Gheorghiu ORA 20:50 Recital Paula Seling ORA 21:30 Recital extraordinar Mahala Rai Banda Prezentator: Octavian Ursulescu VINERI- 19 OCTOMBRIE ORA 14.00 Eveniment: Debutul celei de-a treia ediţii a Concursului Naţional de Vinuri “Bachus 2012″ Loc desfăşurare: Ateneul Popular “Maior Gh. Pastia”, Focşani SPECTACOL ARTISTIC - PIAŢA UNIRII

Eleva Mihaela Barbu, condusă pe ultimul drum în rochie de mireasă

Imagine
Pe o vreme rece şi ploioasă, Mihaela Barbu, eleva de 18 ani din Obrejiţa, care a murit săptămâna trecută în urma unui accident rutier, produs în apropiere de Râmnicu Sărat, a fost condusă pe ultimul drum. Ea a fost înmormântată în rochie de mireasă. Ieri, la căpătâiul ei s-au strâns, în afară de familie, rude şi prieteni, şi colegii de clasă, de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu“ din Focşani, însoţiţi de diriginta Camelia Curtache. La trista ceremonie, toţi au purtat eşarfe turcoaz, culoarea preferată a Mihaelei. .. Monitorul de Vrancea

Tragediile se ţin lanţ în randul elevilor de liceu

Doi tineri au decedat vineri seara în două accidente produse simultan la Păuneşti şi Gugeşti. Alte două persoane sunt în stare gravă la spital, la Focşani şi Bucureşti Doi tineri au murit, iar unul se zbate între viaţă şi moarte, după ce au fost implicaţi în accidente produse vineri seara. Accidentele au avut loc în comunele Gugeşti şi Păuneşti, cel mai probabil pe fondul neatenţiei şi a vitezei excesive. Astfel, în jurul orelor 23.15, pe DJ 205H, în comuna Păuneşti, Marius Paizan, de 26 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Renault, după efectuarea unui viraj la stanga, a pierdut controlul direcţiei de deplasare, lovindu-se frontal de un cap de pod. Incidentul a avut loc în centrul comunei... Ziarul de Vrancea

Marian Oprişan a pus la Bruxelles placa cu „Republica Vrancea” a lui Dimitrie Cantemir

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea a participat la inaugurarea unei biblioteci româneşti în capitala Belgiei. Oprişan a participat alături de deputatul de Vrancea Cristian Dumitrescu şi de soţia acestuia din urmă, Corina Dumitrescu la inaugurarea unei biblioteci de carte rară cu numele „Dimitrie Cantemir". Astfel că întrebat de reporterul care l-a intervievat la sfârşitul manifestării, Marian Oprişan a repetat acelaşi discurs pe care l-a avut în ziua Referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, dar cu o modificare de nuanţă esenţială... Adevarul

Prefectul detectează mirosurile din Focşani apelând la nasurile jurnaliştilor

Cătălin Kanty Popescu a invitat reprezentanţii presei într-o vizită la firma Premium Pork, societate „încriminată" de focşăneni drept sursă a mirosurilor care ajung în municipiu. Vizita va avea loc vineri dimineaţă şi se pare că a fost pusă la punct cu reprezentanţii firmei daneze, din moment ce aceştia şi-au dat acordul ca presa să poată pătrunde în incinta unei societăţi private. Este de aşteptat ca cei din firmă să-şi fi luat măsurile de siguranţă, astfel încât la momentul vizitei oaspeţii să nu aibă parte de mirosuri neplăcute... Adevarul

Bachus 2012 – patru zile de sărbătoare

Timp de patru zile, Focşani devine capitala vinurilor româneşti, iar vrâncenii sunt aşteptaţi să participe la cea mai mare sărbătoare a podgorenilor, Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus 2012“. Festivalul reprezintă cea mai bună oportunitate pentru ca vinurile din Vrancea, cea mai mare podgorie din România, să ajungă în toată lumea. Pe scena de la Bachus 2012 vor urca nume mari ale muzicii româneşti precum Andreea Bălan, Smiley, Andra, Connect-R dar şi vedeta internaţională Lou Bega. Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus 2012“ transformă Focşaniul în capitala vinurilor româneşti. Timp de patru zile vor fi organizate concerte de muzică populară, recitaluri ale celor mai cunoscuţi cântăreţi români ai momentului, concursuri dedicate tinerilor. Din programul Festivalului nu va lipsi Concursul Naţional de vinuri „Bachus 2012“, Concursul de gastronomie pentru restaurantele din Focşani „Bucătarul de aur al Municipiului Focşani“, dar şi cea de a cincea ediţ

Doliu la Colegiul Tehnic "Ion Mincu": Tânăra moartă în accidentul de la Podgoria era elevă a liceului

O altă fată, elevă la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau" se află internată la Spitalul „Dr. Bagdasar" din Bucureşti. În evenimentul rutier şi-a pierdut viaţa Mihaela Corina Barbu, o elevă în clasa a XII-a de la Grupul Şcolar de Construcţii Montaj Focşani, iar o altă tânără, elevă la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau" se află internată în stare gravă la Spitalul „Dr. Bagdasar" din Bucureşti. „Era eleva noastră de puţin timp. Fata era din Obrejiţa şi s-a transferat la începutul anului şcolar de la Râmnicu Sărat. Din câte mi-a spus diriginta, se integrase bine în colectiv, învăţa bine. Colegii din clasă sunt şocaţi de tragedie ... Adevarul

Accident groaznic în Buzău! O fată a murit, iar alţi patru tineri au fost grav raniti

O tânără de 18 ani a murit, iar alţi patru tineri, între care două surori, au fost grav răniţi, după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat, accidentul producându-se azi-noapte, pe DN 2, în zona localităţii buzoiene Podgoria. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău, Anca Bratosin, accidentul a fost provocat de un tânăr de 18 ani, din comuna Sihlea, judeţul Vrancea, care conducea un autoturism dinspre Focşani spre Râmnicu Sărat. Conform sursei citate, într-o curbă din zona localităţii buzoiene Podgoria tânărul a pierdut controlul volanului, iar maşina s-a răsturnat în afara şoselei. În urma accidentului, o tânără de 18 ani, pasageră în autoturism, a murit pe loc... Libertatea

Judecătoarea Anişoara Topor rămane în arest

Magistraţii de la Curtea de Apel de la Bacău au respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de judecătoarea Anişoara Topor. Aceasta a avut luni un nou termen în dosarul în care magistrata şi fratele său, Aurel Lăduncă, sunt acuzaţi de fapte de corupţie... Ziarul de Vrancea

Prefectul de Vrancea: Verificări la deconcentrate după ce mai mulţi directori au intrat în concediu medical

Reprezentanţii Casei Judeţene pentru Asigurări de Sănătate Vrancea au început verificări, marţi, în toate instituţiile publice din judeţ, controlul fiind declanşat la cererea prefectului Cătălin Popescu, care a sesizat că mai mulţi directori din rândul membrilor PDL şi-au luat concedii medicale.Potrivit prefectului de Vrancea, Cătălin Popescu, verificările se vor desfăşura în această săptămână în toate instituţiile publice din judeţ, fiind declanşate în condiţiile în care mai mulţi directori de deconcentrate care provin din PDL şi care sunt vizaţi de schimbarea din funcţie şi-au luat concediu medical, transmite corespondentul MEDIAFAX... gandul.info

Mai mulţi preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din Vrancea, urmăriţi penal de DNA

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au început urmărirea penală faţă de un număr de 67 de persoane care au luat parte la diferite activităţi legate de desfăşurarea referendumului din 29 iulie 2012. Potrivit unui comunicat al DNA, persoanele respective sunt cercetate pentru mai multe infracţiuni. „49 de persoane, preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea şi Gorj, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de complicitate la falsificarea, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, prevăzută de art. 26 Cod Penal raportat la art. 55, pct. 1 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului ... Adevarul

Primăria a luat bani de la învăţământ şi locuinţe pentru a-i da pe petreceri

Aleşii locali au votat ieri alocarea a 330.000 de lei de la bugetul local pentru suplimentarea fondurilor Festivalului Internaţional a Viei şi Vinului „Bachus 2012" Ceea ce se anticipa cu privire la banii pe care Primăria Focşani îi va aloca pentru Festivalul Vinului s-a adeverit. Aleşii municipali din partea USL, majoritari în legislativul focşănean, au aprobat pri votul lor rectificarea bugetului local prin care se alocă suma de 330.000 de lei Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei" pentru organizarea Festivalului „Bachus"... Adevarul

Cisterna rasturnata in Vrancea

Imagine
Preluare Ziarul de Vrancea YouTube

Accident cu jandarm, “uitat” de pe buletinul de presă al Poliţiei

Un eveniment rutier petrecut vineri, pe 28 septembrie, în parcarea unui cunoscut hypermarket din Focşani, a fost “uitat” de pe buletinul de presă al poliţiei vrancene Autorul evenimentului este un subofiţer de jandarmi, Gheorghe Dîrdală, angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vrancea, care, pe 28 septembrie, se afla la volanul autoturismului personal, Dacia 1310. Conform poliţiştilor, Gheorghe D., de 39 de ani, din Odobeşti, care nu a acordat prioritate de trecere altui vehicul, a lovit un autoturism Cielo, care se afla pe drum cu prioritate... Ziarul de Vrancea

Copiii zilieri: „Am muncit şi la popă, dar şi-a bătut joc de noi”

In satele Vrancei membrii de vază ai comunităţii, cum ar fi preotul sau poliţistul, iau copii la muncă pe care îi plătesc cu mai nimic, în ciuda faptului că legea le interzice copiilor să muncească. O echipă de reporteri de la Romania Liberă a venit în Vrancea unde a văzut cum sunt copiii luaţi de la şcoală pentru a lucra cu ziua la camp. Cei de la Protecţia Copilului spun că membrii comunităţii ar trebui să ia atitudine, însă tocmai aceştia se folosesc de braţele copiilor În satele Vrancei minorii sunt plătiţi cu ziua pentru a munci la câmp, uneori cu mai puţini bani decat ar merita. Primarul, preotul, şeful de post, dar şi oameni simpli iau copii la culesul strugurilor sau al porumbului, oferindu-le în schimb sume mici de bani... Ziarul de Vrancea

SHOW A LA KREM @ Cafeneaua Actorilor din Parcul Tineretului

Imagine
Deoarece se apropie lansarea noului album Smokey & KREM "Aici sau la pachet", ne-am decis să încheiem seria concertelor intitulate "SHOW A LA KREM" cu o ultimă reprezentație în București. Concertul va avea loc la Cafeneaua Actorilor din Parcul Tineretului, Joi (11 Octombrie) la ora 20:00. *** INTRAREA ESTE GRATUITĂ *** ...Deoarece se apropie momentul lansării noului album Smokey & KREM, ne-am propus să încheiem cu fast atât șirul de concerte "SHOW A LA KREM" cât și sezonul de vară. Și cum am fi putut face acest lucru mai bine decât să realizăm ultimul concert din serie pe malul lacului Tineretului într-o locație superbă în aer liber? Cafeneaua Actorilor Adresa: Debarcader 1. Nr de tel: 0724.147.432 tineretului@cafeneauaactorilor.ro

INFORMARE METEO: Răcire accentuată şi vânt în toată ţara. Temperaturile scad de la 22-24 de grade la 15-17 grade

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo potrivit căreia, de duminică noapte până marţi dimineaţă temperaturile vor scădea de la 22-24 de grade Celsius la 15-17 grade Celsius în toată ţara, va ploua slab şi va bate vântul... Mediafax

Podgorenii vrânceni se pregătesc pentru Bachus!

Federaţia Agricultorilor Fermierul şi Sindicatul Naţional al Agricultorilor, Proprietarilor şi Ţăranilor Propact consideră organizarea celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus 2012”, festival organizat sub egida Consiliului Judeţean Vrancea, un bun prilej pentru companiile viticole din Vrancea, din ţară şi străinătate, pentru profesioniştii din domeniul viticulturii de a se cunoaşte, de a-şi împărtăşi experienţele acumulate de ani în procesarea viei şi vinului, cât şi un mod eficient de a expune şi valorifica rodul muncii de peste ani... Milcovul

28 de militari vrânceni pleacă în misiune, în Afganistan

Imagine
28 de militari din cadrul Brigăzii 8 LAROM, care formează echipa de consiliere militară tip batalion-sprijin-luptă (CS-MAT), pleacă în misiune în Afganistan, săptămâna viitoare. Ei vor sta departe de cei dragi timp ce șase luni. Ieri, la sediul Brigăzii a avut loc ceremonia de plecare în misiune, la care a luat parte general locotenent dr. Ștefan Dănilă, de la Statul Major General. Statul Major al Forțelor Terestre a fost reprezentat de general locotenent dr Sorin Ioan. Cu inima cât un purice vor sta membrii familiilor a 28 de militari vrânceni de la Brigada 8 LAROM, în următoarele 6 luni. Militarii vor pleaca în misiune săptămâna viitoare, în Afganistan... Monitorul de Vrancea

D’ale politicienilor… Vicele Cel-Mare s-a emoţionat tare, iar Victor Roman a făcut dintr-un bărbat o femeie…

Distracţie pe măsură ieri la şedinţa de Consiliu Judeţean. În lipsa preşedintelui Vrancei, Marian Oprişan, Cel-Mare s-a străduit să nu fie prea emoţionat, însă n-a prea reuşit: a confundat majoritatea cu unanimitatea, a spus că şeful PSD e într-o discuţie cu Ponta şi Antonescu fix la ora şedinţei CJ, “pentru binele nostru al vrâncenilor” , pentru ca mai apoi să confunde grupurile politice cu cele ”parlamentare din CJ”… Data viitoare va fi mai bine. Suntem convinşi !... Vrancea Media

Bărbat reţinut pentru furtul a 500 de euro, 800 de lei şi un telefon mobil

Fapta s-a produs ieri, ziua în amiaza mare, pe strada Alexandru Sahia din Focşani. Ieri, la orele 14.30, poliţiştii au fost sesizaţi de către C. Sanda că în timp ce se deplasa pe str. Alexandru Sahia din municipiul Focşani, o persoană necunoscută i-a smuls borseta din mînă în care avea suma de 500 euro, 800 lei şi un telefon mobil. Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au reuşit prinderea autorului , M. Mihai-Remulus de 38 ani din municipiul Focşani. Bunurile au fost recuperate integral şi restituite proprietarului. În cauză a fost întocmit dosar penal,autorul fiind reţinut pentru 24 de ore. Sursa: Adevarul